Una dintre cele mai frumoase cetăți din România, deschisă publicului după cinci ani de restaurare. Galerie FOTO spectaculoasă

Publicat: 06/10/2015, 16:04

Domnițe și cavaleri, paji și saltimbaci, toți au pășit triumfători în Cetatea Oradea pe noul pod construit în fața porții principale a construcției medievale. În acest fel, vechea cetate a fost repopulată de voie bună și petreceri, amintind faptul că acesta a fost leagănul comunității orădene.
Petrecerile care au început și care durează zece nopți și zece zile au debutat cu o paradă a personajelor de poveste care au pornit pe străzile Oradiei, anunțând cu surle și trâmbițe petrecerile din Cetate.


Startul distracției s-a dat imediat ce personajele de poveste au pășit în Cetate. În primul weekend a domnit atmosfera medievală. Vizitatorii au putut admira luptele medievale, o expoziție de păpuși gigant cu personaje regale sau spectacole de teatru. Au avut parte și de un concert extraordinar de vioară și violă, susținut de Lucian Malița, respectiv Thurzo Sandor Jozsef la biserica Romano-Catolică din Cetate. Și în această săptămână sunt programate activități în Cetate, invitații speciali ai acestei zile fiind Monica Anghel șo Ovidiu Komornyik.

FOTO: amazingvisuals.ro

FOTO: amazingvisuals.ro

FOTO: amazingvisuals.ro

FOTO: amazingvisuals.ro

Mai multe pe Vocea Transilvaniei

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×